Bazinul Gârdei Seci reprezintă una dintre zonele de lucru tradiţionale ale Clubului de Speologie "Z". Cercetările desfăşurate pe parcursul a peste două decenii, au avut ca rezultat topografierea a 153 de cavităţi naturale, cu dezvoltări cuprinse între 5 şi 22.142 m. Dintre ele se remarcă în mod net Peştera din Pârâul Hodobanei, cel mai mare labirint şi una dintre cele mai dificile peşteri ale României.

Istoric
Intrarea peşterii a fost descoperită de Florin Păroiu ("Focul Viu" Bucureşti) şi Nicolae Sasu în luna aprilie a anului 1979, explorându-se atunci doar 25 m din galeria de la intrare. În luna august a aceluiaşi an, cei doi speologi amintiţi împreună cu Eva Gyorfi, parcurg mai multe sute de metri de galerii, atingând prin Puţul Speranţei un sifon situat la cota -119, respectiv o strâmtoare severă la +54 în Galeria Coralitelor.
Din septembrie 1979 coordonarea explorărilor este preluată de către Liviu Vălenaş. Alături de Eva Gyorfi el descoperă, cu plecare din baza Puţului Speranţei, direcţia principală de înaintare spre amonte. Parcurg apoi Sala Dante, urmată de Marile Meandre şi se opresc în Sala Mamut, la baza unui perete. Cercetările sunt reluate în luna octombrie a aceluiaşi an, când L. Vălenaş, Dorel Pop, Horia Mitrofan şi Nicolae Sasu descoperă un nou parcurs activ, situat sub Sala Mamut, dar din păcate fără continuare. Este descoperit şi un sistem de galerii polietajat, care avea să ofere iarăşi continuarea.
Cu ocazia Revelionului din 1980, Liviu Vălenaş, Nicolae şi Rodica Stoica-Negulescu şi Costică Gagea (CSER Bucureşti), descoperă Marele Râu, unde după un parcurs de 860 m, înaintarea le este oprită în Sala Finală, de către o cascadă înaltă de peste 20 m. Cu ocazia aceleiaşi tabere, în colaborare cu numeroşi speologi de la CSER Bucureşti, "Flacăra" Iaşi şi ZKTJ din Polonia, sunt descoperite mai multe reţele laterale dintre care mai importante sunt Canionul Sclavilor, Marele Canion al Vântului şi Galeria Dan Nanu.
Cartarea Hodobanei s-a realizat în cea mai mare parte pe parcursul anului 1980, în luna septembrie atingându-se o dezvoltare de 15.752 m. Anul 1981 însă, cu toate eforturile depuse, a oferit doar descoperiri minore, care totuşi au urcat lungimea reţelei la 18.326 m. La aceste acţiuni, alături de Liviu Vălenaş, şi-au adus contribuţia Petru Brijan ("Speodava" Ştei), W. Matejuk, G. Kuspiel (ZKTJ), (escaladarea, din păcate eşuată după 30 m, a cascadei finale), Vlad Gherghiceanu ("Z" Oradea), Gheorghe Popescu ("Hades" Ploieşti), Ioan Budinciuc ("Cristal" Timişoara) şi Teodor Negoiţă.
Ultima mare descoperire avea să fie realizată pe 30 decembrie 1981 de către Liviu Vălenaş şi Mircea Tenţ, prin pătrunderea într-o reţea polietajată aferentă afluentului 2 al Marelui Râu. Acţiunea de cartare, la care au mai participat şi G. Popescu, Ildiko Bogdan, Călin Brad şi N. Stoica-Negulescu, avea să ducă la atingerea unei lungimi de 20.542 m.
Anul 1983 a oferit din nou doar câteva prelungiri minore, identificate de Liviu Vălenaş, Ovidiu Mărcuş, Vlad Gherghiceanu şi Nicolae Sasu în special în zona finală. Denivelarea actuală a reţelei 181(-121; +60) m, a fost stabilită tot în această perioadă, prin scufundarea efectuată de către Cristian Lascu (Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Bucureşti) în sifonul terminal, respectiv forţarea, de către Nicolae Sasu, a pasajului final al Galeriei cu Corali.
În luna august a anului 1983 P. din Pârâul Hodobanei a atins 22.042 m. Harta realizată a fost vernisată în cadrul unui simpozion organizat cu această ocazie la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, în 1984.
În fine, ultima acţiune de explorare a fost efectuată cu ocazia Stagiului TSA, organizat de Clubul de Speologie "Z", în mai 1987, când echipa formată din L. Vălenaş, P. Damm, Z. Kiss şi I. Pentek a descoperit deasupra Marelui Râu, în zona Sălii Finale, un etaj fosil lung de 100 m.

Context geologic şi hidrogeologic
Peştera este situată în versantul drept al pârâului Hodobana (bazinul Gârda Seacă) la 220 m amonte de confluenţa cu Sohodolul (980 m. alt.), în partea central-sudică a Munţilor Bihor. Din punct de vedere geologic (Bleahu et al.1980), în regiune aflorează pe mari suprafeţe calcare, dolomite şi subordonat gresii cuarţoase, aparţinătoare Unităţii de Bihor, respectiv depozite detritice cimentate permo-werfeniene din cadrul Unităţii de Arieşeni. Energia de relief ridicată, pe fondul mozaicului litologic existent a creat premisele formării unor sisteme hidrocarstice majore.
Peştera din Pârâul Hodobanei aparţine sistemului hidrocarstic al Izbucului Tăuz (850 m. alt.; Q med = 529 l/sec), una dintre cele mai mari surse din cuprinsul Munţilor Apuseni (Orăşeanu 1996). Sistemul (fig. 2) drenează o serie de cursuri subaeriene prin intermediul unor cavităţi majore precum: Sistemul Coiba Mică - Coiba Mare (Vălenaş 1978), Peştera de după Deluţ, Huda Orbului, Avenul Sohodol 2 şi probabil P. de la Iezere. În acest context Hodobana este un afluent de dreapta din segmentul inferior al sistemului.
Din punct de vedere hidrologic Peştera din Pârâul Hodobanei este parcursă de un curs activ principal lung de 860 m (Marele Râu, Q = 10 l/sec) şi mai multe cursuri active independente de mici dimensiuni dintre care 3 sunt mai importante. Marele Râu primeşte 2 afluenţi mai importanţi care se alimentează din pierderile situate în Pârâul Hodobanei, apele cursului principal provenind din ponorul Hoanca Fileştilor.

Descriere
Un pasaj lung de 25 m care se parcurge târâş este urmat de un puţ de 2,5 m. De la baza acestuia continuarea se prezintă sub forma unei galerii tubulare cu înălţime redusă (Galeria de Metrou), la care se racordează mai multe mici reţele anexe, care împreună converg în zona Puţului Speranţei, adânc de 25 m.
De la baza puţului pornesc 3 continuări:

• O galerie descendentă care după un parcurs de peste 300 m se termină cu un sifon strâmt şi argilos situat la cota -119.
• Spre est se desfăşoară Canionul Sclavilor urmat de Sala Amfiteatrului. Un puţ adânc de 10 m dă acces la Marele Canion al Vântului explorat până la o prăbuşire masivă, respectiv nişte strâmtori severe situate în cadrul galeriei Dan Nanu.
• Urcarea unei săritori de 4 m înălţime din Sala Gotică asigură accesul la principala continuare a reţelei. Traversarea "Marilor Meandre" situate dincolo de Sala Dante, din care se desprinde un pasaj care înconjoară impresionanta Sală a Mamuţilor, asigurând o belvedere de tip "Colosseum" asupra celor peste 34.000 mc ai spaţiului (57/20/30 m).

O verticală de 24 m interceptează Marele Râu într-o sală de 40/20 m (Sala Marelui Râu) după un parcurs eterogen, care impune schimbarea a 4-6 etaje diferite. Spre aval accesul este limitat de un sifon, însă spre amonte activul parcurge pe o lungime de 860 m o galerie meandrată care debuşează în Sala Finală (18/10/45 m.) din tavanul căreia, din două pasaje diferite provin apele Marelui Râu.

Morfologie şi geneză
Morfologia galeriilor este de o complexitate remarcabilă. Predomină formele tipice regimului înecat de curgere, parţial remodelate în regim vados şi afectate local de tectonica activă (Vălenaş 1982). Formele structurale sunt de asemenea larg reprezentate. Peştera este în general slab concreţionată fiind semnalate pe alocuri doar speleoteme clasice.
Din punct de vedere genetic Hodobana este un exemplu tipic pentru o cavitate formată în regim batifreatic, un labirint de galerii cu secţiuni transversale în general reduse, care se concentrează în zona axului de dezvoltare al peşterii. Privit în plan se observă o meandrare largă a ansamblului de galerii, iar în final o ramificare a acestora. Fenomenul se datorează tectonizării intense a calcarelor Neocomian - Apţian inferioare în care se dezvoltă peştera, fapt ce a condus la formarea în regim înecat a unui complex de galerii de dimensiuni mai reduse (care cumulate ating un volum remarcabil) şi nu a unor spaţii vaste.
Importanţa deosebită a Hodobanei reiese nu numai din amploarea cavernamentului şi morfologia de excepţie, ci şi din rolul de posibilă cale de penetrare a Sistemului Tăuz. În segmentul aval al peşterii există mai multe puncte, unde prin intermediul unor dezobstrucţii este posibil să se realizeze continuări semnificative. Poziţia în spaţiu a galeriilor respective şi curentul de aer violent care le străbate, indică o conexiune cu drenul principal dintre Sistemul Coiba Mică - Coiba Mare şi Izbucul Tăuz.
Apele care se pierd prin Coiba Mică (960 m alt.) reapar la zi după un parcurs subteran de 2.650 m în linie aeriană în Izbucul Tăuz (810 m alt.), o resurgenţă de tip vauclusian (Vălenaş et. al. 1982), care include cel mai adânc sifon (-85 m) explorat până în prezent în România (Bolek 2001). Marcările efectuate de Iancu Orăşeanu (Orăşeanu 1996) au evidenţiat un timp de tranzit al apelor de 7 zile, iar în perioada de observaţie de 12 zile concentraţia trasorului a prezentat o singură maximă, caracteristică unei curgeri de "tip piston". Faptul indică o curgere cu nivel liber, fără implicarea unor căi anexe de curgere, timpul de tranzit fiind uşor "întârziat" datorită sifonului deosebit de adânc din resurgenţă.

Perspective
Sistemului Coiba Mică - Tăuz i se racordează o serie de sisteme anexe. Cel mai important este drenarea Platoului Vârtop, conexiune demonstrată printr-o colorare efectuată de Clubul "Z" în 1984 în Peştera de la Colibi (1282 m alt) trasorul fiind identificat după 3 ore în Huda Orbului şi după 5 zile în afluentul de pe galeria de acces a Peşterii Coiba Mare (Vălenaş 1984). Urmează ponoarele Sohodol şi Bolfu respectiv deocamdată doar la nivel de ipoteză P. de la Iezere (1250 m alt) situată la 4,6 km distanţă aeriană faţă de izbuc (Damm, Moréh 2001).
În ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare este suficientă enumerarea principalelor cavităţi aferente sistemului. Acestea sunt:

• Peştera din Pârâul Hodobanei; L = 22.142 m; D = 181 m (-121;+60)
• Sistemul Coiba Mică - Coiba Mare; L = 6.064 m; D = 136 m (-91; +45)
• Peştera de după Deluţ; L = 1.522 m; D = -142 m
• Huda Orbului; L = 607 m; D = -56 m
• Peştera Oilor; L = 545 m; D = -47 m
• Avenul Sohodol 2; L = 506; D = -193 m
• Izbucul Tăuz; L = 300; D = -85 m
• Peştera cu 2 intrări din Dealul Tăuz; L = 293; D = -71 m

Cavităţile enumerate cumulează o dezvoltare de 32.922 m, iar din punct de vedere spaţial nu ocupă decât aproximativ 1/3 din extensia sistemului. Posibilităţile de realizare a unor joncţiuni în actualul stadiu al explorărilor nu se întrevăd. Continuarea investigaţiilor este din păcate mult îngreunată de prăbuşirile din Hodobana, colmatajele din peşterile insurgente (inclusiv colmatajul cu buşteni din sifonul terminal al P. Coiba Mare) respectiv adâncimea mare a sifonului 2 din Izbucul Tăuz.

Bibliografie selectivă
Benysek L. (1988) Cave-diving expedition Romania 88, Speleoforum, p.44.
Bleahu M., Dimitrescu R., Bordea S., Bordea Josefina, Mantea G. (1980) Harta geologică a României, Foaia Poiana Horea, Bucureşti (ed IGG).
Bolek W.(2001) Tauz po raz drugi. Jaskinie, 4 (25), pp.24-26, Krakow.
Damm P. (1987) Raport de Activitate C.S. "Z" Oradea, oct. 86 - oct 87, Bul inf. CCSS, 12, pp. 58-62.
Damm P., Pop C. (1998) 25 de ani de explorări speologice în Munţii Apuseni, (ed. C.S. "Z" Oradea).
Damm P., Moréh K. (2001) Explorări speologice în partea central - estică a Munţilor Bihor, Speomond, nr.6, pp.10-12, Oradea
Mitrofan H. (1985) Acomodarea de adio, Bul.CCSS, 9 p.119-130
Orăşeanu, I. (1996) Contributions to the hydrogeology of karst areas of the Bihor-Vlădeasa Mountains (Romania) - Theoretical and Applied Karstology, 9 [1997], p. 185-214, Bucharest
Vălenaş L.(1978) Morfologia sistemului Coiba Mare-Coiba Mică-Izbucul Tăuz, Nymphaea, t.V, 329-362, Oradea
Vălenaş L.(1982) Consideration preliminaires sur les problemes crees par la tectonique active de la Peştera din Pîrîul Hodobanei (Monts Bihor). Nymphaea, t.X, 183-194
Vălenaş L. (1984) Stagiul de perfecţionare Explorarea Râurilor Subterane - Casa de Piatră - 1984, 8 p. (ed. CS "Z" Oradea)
Vălenaş L., Halasi G., Czako L. (1982) La morphologie et la hyidrologie des conduits submerges de Bassin de la Vallee Gîrda ( Monts Bihor), Nymphaea, t.X, 183 -194, Oradea.
Vălenaş L., Damm P. (1987) Ştiri interne, Munţii Bihor, Speotelex, seria II, 2 (14) p.6.