Este situată în versantul drept al Văii Gârdişoara, la cca. 500 m NE de Izbucul Gura Apei la altitudinea 1050 m în calcare anisian superior - carixian inferioare. Dezvoltare: 585 m. Denivelare: - 33 m.
Descoperită de PAUL DAMM şi MARIN GIURGIU în 1986. La explorările, coordonate de KÁROLY MORÉH au participat: P. DAMM, Z. KISS, G. KESERÜ, H. MITROFAN, L. PIROSKA şi L. KOCSIS ("Z" Oradea / Ursus Spelaeus Târgu Mureş). Ridicarea topografică a fost efectuată de ÁRPÁD KELEMEN.
Intrarea este situată la capătul din amonte al unei văi seci slab conturate, are 4/3 m şi dă acces la un puţ perfect eliptic, adânc de 26 m. Puţul debuşează într-o sală de 14/8/12 m, având podeaua acoperită în cea mai mare parte cu o argilă fin stratificată. Sala este urmată de o galerie spaţioasă (4/10m), frumos concreţionată. La 64 m. de la intrare o imensă scurgere stalagmitică formează un baraj, care, cu excepţia unui pasaj extrem de strâmt (Terminus 1986), obturează în întregime galeria. Depăşind obstacolul, se ajunge în Sala Candelabrului, în tavanul căruia se găseşte un disc, comparabil cu cele descrise din peşterile Pojarul Poliţei, Piatra Altarului sau Humpleu.
La capătul sălii, într-o zonă nisipoasă, se interceptează Cursul de Nord al reţelei, un activ temporar, care curge de la nord spre sud, în direcţie contrară sensului de înaintare. Spre amonte, după depăşirea unui nou baraj stalagmitic, galeria continuă neschimbată pe o lungime de 54m până în dreptul unui colmataj aluvial. Deasupra punctului final, se dezvoltă un horn umplut cu blocuri angulare de calcar provenind de la exterior.
Spre aval, Cursul de Nord evoluează de-a lungul unei galerii uşor descendente, cu dimensiuni sensibil mai reduse (2/2m) ca după 33 m. să ce verse în Cursul de Vest. Sectorul amonte al acestuia prezintă secţiuni eterogene, în general largi pe primii 70 m, după care se îngustează, meandrează puternic şi devine total impenetrabil după un parcurs de 60 m. Spre aval Cursul de Vest se prezintă sub acelaşi facies: strâmt, puternic meandrat şi cu cu numeroase porţiuni unde tavanul coboară brusc, formând pseudosifoane. Terminusul este o strâmtoare impenetrabilă care se găseşte la 108m de la confluenţă, la cota de -33 m.
Din punct de vedere morfologic Peşterii-Aven din Faţa Bălăcenii, evidenţiază pe de-o parte, galerii largi, fosile, intens concreţionate (până la obturarea completă), formate în regim înecat, iar pe de altă parte o galerie aproape rectilinie, foarte îngustă, formată în regim de curgere cu nivel liber, de către micul curs subteran care îl parcurge şi în prezent. Ambele categorii de goluri sunt dezvoltate pe sistemul de fisuri de sprijin al Faliei Bălăcenii - Est.
Din punct de vedere hidrologic peştera este parcursă longitudinal de către un curs activ cu caracter temporar (Cursul de Vest), al cărui debit maxim poate atinge 2-3 l/sec. la cca 24 de ore după instalarea unor precipitaţii, debitul scăzând apoi în mod lent până la secarea completă. El primeşte un singur afluent (Cursul de Nord), care în opoziţie, transmite mult mai repede unda de viitură (practic instantaneu), fapt ce denotă un bazin de recepţie apropiat şi o permisivitate ridicată a drenului. O notă de inedit oferă cursul activ care îşi face simţită prezenţa în urma unor ploi de durată, în peretele puţului de intrare al peşterii. Acesta drenează pierderile din albia unui torent din imediata apropiere a intrării şi poate cauza, o cu adevărat neplăcută surpriză, persoanelor care doresc să parcurgă reţeaua! Drenajul final al peşterii este îndreptat către Izbucul Gura Apei, al cărui nivel superior fosil, respectiv subfosil, îl şi reprezintă.
Bibliografie: Damm, Moréh (2001) Explorări speologice în partea central-estică a Munţilor Bihor, Speomond nr.6, p. 10-12.