Este situată în versantul drept al Pârâului Hodobana la 220 m amonte de confluența cu Sohodolul la altitudinea 980 m în calcare neocomian-apțian inferioare. Dezvoltare: 22142 m. Denivelare: 173 m (-119; +54).
Peștera a fost descoperită de Florin Păroiu și Nicolae Sasu în 1979. În perioada 1979-1984 are loc o amplă campanie internațională de explorări, coordonată de Clubul de Speologie Z Oradea prin Liviu Vălenaș. Peștera atinge dezvoltarea de 22042 m. În 1987 are loc o nouă explorare, ocazie cu care sunt descoperite 100 m de noi galerii în zona Sălii Finale.
Un pasaj lung de 25 m care se parcurge târâș este urmat de un puț de 2,5 m. De la baza acestuia continuarea se prezintă sub forma unei galerii tubulare cu înălțime redusă (Galeria de Metrou), la care se racordează mai multe mici rețele anexe, care împreună converg în zona Puțului Speranței, adânc de 25 m.
De la baza puțului pornesc 3 continuări:
O galerie descendentă care după un parcurs de peste 300 m se termină cu un sifon strâmt și argilos situat la cota -119.
Spre est se desfășoară Canionul Sclavilor urmat de Sala Amfiteatrului. Un puț adânc de 10 m dă acces la Marele Canion al Vântului explorat până la o prăbușire masivă, respectiv niște strâmtori severe situate în cadrul galeriei Dan Nanu.
Urcarea unei săritori de 4 m înălțime din Sala Gotică asigură accesul la principala continuare a rețelei. Traversarea "Marilor Meandre" situate dincolo de Sala Dante, din care se desprinde un pasaj care înconjoară impresionanta Sală a Mamuților, asigurând o belvedere de tip "Colosseum" asupra celor peste 34.000 mc ai spațiului (57/20/30 m).
O verticală de 24 m interceptează Marele Râu într-o sală de 40/20 m (Sala Marelui Râu) după un parcurs eterogen, care impune schimbarea a 4-6 etaje diferite. Spre aval accesul este limitat de un sifon, însă spre amonte activul parcurge pe o lungime de 860 m o galerie meandrată care debușează în Sala Finală (18/10/45 m.) din tavanul căreia, din două pasaje diferite provin apele Marelui Râu.
Morfologia galeriilor este de o complexitate remarcabilă. Predomină formele tipice regimului înecat de curgere, parțial remodelate în regim vados și afectate local de tectonica activă (Vălenaș 1982). Formele structurale sunt de asemenea larg reprezentate. Peștera este în general slab concreționată fiind semnalate pe alocuri doar speleoteme clasice.
Din punct de vedere genetic Hodobana este un exemplu tipic pentru o cavitate formată în regim batifreatic, un labirint de galerii cu secțiuni transversale în general reduse, care se concentrează în zona axului de dezvoltare al peșterii. Privit în plan se observă o meandrare largă a ansamblului de galerii, iar în final o ramificare a acestora. Fenomenul se datorează tectonizării intense a calcarelor Neocomian - Apțian inferioare în care se dezvoltă peștera, fapt ce a condus la formarea în regim înecat a unui complex de galerii de dimensiuni mai reduse (care cumulate ating un volum remarcabil) și nu a unor spații vaste.
Date hidrologice: Peștera din Pârâul Hodobanei este parcursă de un curs activ principal lung de 860 m (Marele Râu, Q = 10 l/sec) și mai multe cursuri active independente de mici dimensiuni dintre care 3 sunt mai importante. Marele Râu primește 2 afluenți mai importanți care se alimentează din pierderile situate în Pârâul Hodobanei, apele cursului principal provenind din ponorul Hoanca Fileștilor.
Hodobana reprezintă un afluent al sistemului hidrocarstic Coiba Mică - Tăuz.
Bibliografie: Vălenaș L.(1982) Consideration preliminaires sur les problemes crees par la tectonique active de la Peștera din Pîrîul Hodobanei (Monts Bihor). Nymphaea, t.X, 183-194
Mitrofan H. (1985) Acomodarea de adio, Bul.CCSS, 9 p..119-130
Damm P., Mitrofan H. (2005): Peștera din Pârâul Hodobanei, Speomond nr. 9-10 (2004-2005), p. 15-19
