Este situată în versantul drept al Gârdişoarei, în abruptul calcaros numit Piatra Ghiţălarului, la 70 m deasupra văii, la altitudinea 1.068 m, în calcare neojurasice. Dezvoltare: 545 m. Denivelare: -47 m.
Explorată în 1973 de I. Viemann, Gh. Racoviţă şi V. Crăciun pe o lungime de 150 m, iar în anul următor de L. Vălenaş şi E. Vălenaş, care execută şi ridicarea topografică.
Având o intrare destul de mare, de 5 m lăţime şi 6 m înălţime, peştera se compune din două etaje dezvoltate în general pe aceeaşi direcţiei nord-est - sud-vest. Etajul superior este reprezentat de o galerie descendentă, lungă de 94 m, largă de până la 9 m şi înaltă de 3-4 m, din care se ajunge direct în etajul inferior. În ultima sa porţiune, planşeul este constituit dintr-o crustă de montmilch acoperită cu un strat gros de argilă. Câteva galerii laterale deschise în peretele drept debuşează de asemenea în etajul inferior. Orizontal în ansamblul său, acesta din urmă se caracterizează prin prezenţa a trei lacuri, alimentate exclusiv de apa de percolaţie şi surprinzător de mari. Primul, lung de 70 m şi pe alocuri adânc de 4 m, ocupă întreg sectorul care se desfăşoară în continuarea etajului superior. În partea sa finală, galeria se lărgeşte până la 10 m iar tavanul şi pereţii sunt îmbrăcaţi în variate concreţiuni calcitice. Celelalte două lacuri, de 20 şi 28 m lungime, se află în partea opusă a etajului inferior, cea orientată spre intrarea în peşteră. La ultimul se ajunge după ce se coboară o verticală de 4 m până în Sala Domului, remarcabilă prin densitatea speleotemelor.
Bibliografie: Bleahu et al. (1976), Vălenaş et al. (1977), Cocean (1995), Racoviţă (2004-2005).