Explorări speologice preliminare în zona Lacul Floroiu - Valea Sebişel
Bazinul văii Drăganului, Munţii Vlădeasa

Dan Pitic - Cristal Oradea, Paul Damm - Z Oradea
János Kokes - Cristal Oradea, Attila Czumbil - Crysis Oradea

În partea central-estică a Masivului Vlădeasa, în zona lacului de acumulare Floroiu, se extinde pe direcţia SW- NE, perpendicular pe direcţia de curgere a văii, o bară de calcare triasice, aparţinătoare Unităţii de Bihor (Ianovici et. Al. 1976). Lungimea fâşiei este de peste 2.5 km, dar lăţimea doar arareori depăşeşte valoarea de 250 m Giuscă (19...). În cadrul acestui perimetru, datorită amplasamentului reţelei hidrografice de suprafaţă în raport cu dispunerea rocilor carstificabile, au luat naştere mai multe sisteme hidrocarstice de dimensiuni reduse, parţial inundate de apele lacului de acumulare.

Ca urmare a prospecţiunilor speologice efectuate în vara anului 2006 în partea de est a zonei calcaroase, au fost descoperite 4 cavităţi, aflate în conexiune genetică, dar profund afectate de lucrările de construcţie a drumului de centură de pe versantul stâng al lacului Floroiu.

Peştera Pink Floyd

Cavităţile se găsesc în versantul stâng al Pârâului Crucii, la cca. 1 km amonte de confluenţa cu V. Sebişel, într-un abrupt calcaros. Situată chiar lângă drum (la cca. 3m si + 3,5 fata de acesta), intrarea de dimensiuni relativ modeste (0,8 / 2m) nu promite mare lucru. Totuşi, după ce coboară meandrat până  la cota de -10, galeria de acces se deschide într-o sală de confluenţă nu foarte înaltă dar totuşi spaţioasă ( 6/8m) şi îmbogăţită peisagistic de o scurgere parietală. Alte trei galerii pornesc de aici, două care se termină după câţiva metri şi a treia care este de fapt galeria principală a peşterii. Aceasta coboară în trepte succesive până la cota de -17,5m pe o direcţie aproape constantă SW. Chiar în final, un mic lac de sifon inactiv, măsurat în lipsa apei ne dă cota minimă a peşterii de -19m. Apa se face simţită doar periodic, în gururi sau lacuri de adâncime redusă, sursa ei fiind percolaţia.

Peştera este relativ frumos concreţionată, predominante fiind scurgerile parietale şi gururile de diverse mărimi, acestea din urma adăpostind o mare varietate de perle de cavernă. Un alt lucru demn de remarcat se afla în sectorul median al peşterii, unde într-o sală laterală se pot observa cu mare claritate grife de Ursus spelaeus cât si două gropi de gestaţie.

Peştera a fost explorată în iulie 2006 de Paul Damm, János Kokes, Loredana Bărbuş şi Dan Pitic, iar cartarea a fost realizată de Dan Pitic şi Ana Lazăr în aceeaşi lună. Dimensiunile finale a peşterii sunt L: 119m si D: -19m.

Avenul cu Diaclaze

Situat la cca. 10m N de intrarea peşterii Pink Floyd, Avenul cu Diaclaze se compune din două galerii care se desfăşoară în paralel, la o distanta de cca. 2-3 m, pe direcţia SW şi între care sunt scurte pasaje de legătura. Un puţ de intrare de 6,5m se accesează printr-o gură de 0,6/0,8m şi ne conduce la baza unei pante cu bolovani. Aceasta coboară în pantă de 45 grade încă câţiva metri, după care devine complet impenetrabilă. Tot de aici putem trece în diaclaza paralelă care spre SW devine excesiv de strâmtă iar spre NE se închide la nivelul superior cu prăbuşiri. O alta galerie porneşte de la baza puţului spre NE, dar după câţiva metri şi aceasta se termină cu prăbuşiri.

Dimensiunile avenului sunt L: 32m, D: -11m. Explorarea şi cartarea au fost realizate în iulie 2006 de János Kokes, Dan Pitic şi Ana Lazăr.

Peştera Prăbuşită de sub drum

Intrarea acestei peşteri se găseşte la cca. 7m sub aliniamentul şoselei, la baza unei mici faleze. O deschidere joasă şi o galerie asemenea conduce după cca. 8m într-o sală mai spaţioasă (6/3m si înălţime de 4m). De aici se întrevăd câteva continuări, însa toate galeriile devin în scurt timp spaţii scunde între bolovani, a căror stabilitate este extrem de incertă. Explorarea şi cartarea executată de János Kokes, Dan Pitic, Victor Ursu şi Attila Czumbil în octombrie 2006 au condus la dimensiunile de L: 37m, D: 7m (-3, +4).

Peştera cu 3 intrari

Această peştera se desfăşoară pe două nivele distincte. Intrarea principală, (cea mai impunătoare de altminteri) conduce la nivelul superior, nu foarte dezvoltat, compus dintr-o sală joasă, o galerie care se colmatează cu bolovani şi un horn care printr-un îngust meandru ascendent atinge cota cea mai înaltă (+5). Celelalte două intrări sunt supraetajate şi conduc la o diaclază îngustă şi înaltă, înţesată de bolovani. O deschidere îngustă în partea superioară a acestei diaclaze face legătura între cele două nivele a peşterii. În partea de jos a diaclazei, pe o direcţie perpendiculară cu dezvoltarea acesteia, in urma unor dezobstructii s-a reuşit interceptarea nivelului inferior al peşterii. Aici, galeriile sunt predominant joase, cu înălţimi sub 1m, dezvoltate pe orizontală la cota de -8, care este probabil nivelul de baza al peşterii. Direcţia de dezvoltare este aproximativ SW, iar în final înaintarea este din nou oprită de blocuri de piatră prăbuşite.

Explorarea şi cartarea au fost realizate de János Kokes, Dan Pitic, Attila Czumbil, Victor Ursu în octombrie 2006. Datele topometrice ale peşterii sunt: L: 97m, D: 13m (-8, +5), E: 27m, ID: 3,6.

Concluzii:

Peşterile explorate fac parte din acelaşi sistem carstic, situat în versantul stâng al văii Crucii (baz. V. Drăganului) şi reprezintă diferitele etape de coborâre a nivelului unui curs subteran azi dispărut.

Din raţiuni legate de topografia locului (situarea cotei minime a Peşterii Pink Floyd sub nivelul Pârâului Crucii), şi implicit a micului izvor carstic din versantul stâng al văii, nu excludem o drenare a apelor carstice actuale în lungul barei calcaroase spre o exurgenţă situată probabil sub oglinda Lacului Floroiu.

Din păcate datorită intervenţiilor antropice (tăierea drumului forestier şi crearea lacului de acumulare), morfologia iniţială a golurilor a fost profund afectată, fapt care îngreunează în mare măsură efectuarea unor interpretări de detaliu. În pofida acestor impedimente, aspectul general al reţelei de goluri sugerează existenţa unui sistem carstic bine dezvoltat.

Un aspect interesant de remarcat este însă situarea galeriei finale din reţea într-o zonă acoperită de către depozite eruptive, fapt care demonstrează o dezvoltare mai largă a calcarelor decât cea evidenţiată de lucrările geologice existente şi implicit o extindere mai mare a sistemului carstic. În aceste condiţii considerăm că alimentarea acviferului s-a realizat din ape de percolaţie, infiltrate de-a lungul discontinuităţilor din rocile necarstificabile acoperitoare.

BIBLIOGRAFIE

GIUŞCĂ D. (19...) - Carte geologique de la Massif Eruptif de la Vlădeasa (Monts du Bihor), Anuarul Institutului de Geologie, vol. XXIII

IANOVICI V., BORCOS M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DIMITRESCU R., SAVU H. (1976) - Geologia Muntilor Apuseni, 631 p., ed. Academiei, Bucureşti.