|
|
Preluare din revista Speomond, Numărul 6, 2001, pag. 8-9
Campania de scufundări din anul 1986 a GES Transilvania din cadrul Clubului de Speologie "Cristal" Oradea a avut drept scop abordarea unor izbucuri cu debit mare,
oarecum "evitate" de majoritatea scafandrilor care au activat în zonă. Pentru a răspunde acestui deziderat atenția a fost concentrată spre Izbucul Galbenei din
Munții Bihor și Izbucul Brătcanilor din Munții Pădurea Craiului, ambele fiind resurgențele unor sisteme hidrocarstice extinse.
Situat la 815 m altitudine este una dintre cele mai mari resurgențe din munții Bihor (debit mediu 550 l/sec) care drenează apele complexului carstic Cetățile Ponorului și al Sistemului Zăpodie (fig. 1). Sistemul se dezvoltă în stiva unitară a calcarelor Tithonice și Barremian - Apțian inferioare, aflate în continuitate de
sedimentare și aparținătoare Unității de Bihor (Ianovici et al. 1976). Din punct de vedere tectonic ansamblul face parte din homoclinul Padiș-Călineasa, cu o cădere
de la NE la SW, în cadrul căruia formațiunile sunt așezate normal, fără repetiții și fără cute.
Explorările speologice efectuate în Cetățile Ponorului (Viehmann et al. 1980) și Sistemul Zăpodie (Vălenaș, 1977) au conturat rețeaua de galerii din arealul de insurgență. Distanțele aeriene rămase între sifoanele terminale din cele două mari cavități și Izbucul Galbenei (890 m pentru Cetățile Ponorului și 2050 m pentru Zăpodie), respectiv posibilitatea realizării unei joncțiuni, ne-a îndemnat la reluarea explorărilor subacvatice.
În vara anului 1986 o echipă internațională: "Cristal" Oradea - "Hranicky Kras" Olomouc-Cehia a reluat explorarea Izbucului Galbenei, după tentativa eșuată din cauza apelor tulburi a lui G. Halasi. De data aceasta sifonul de la intrare (40/-13 m) a fost depășit fără probleme, dincolo de el fiind explorată o galerie activă cu numeroase prăbușiri instabile, sector în care există și o confluență importantă. Sifonul nr. 2 (21/-4 m) este ceva mai îngust, după care galeria se lărgește și prezintă și 3 cascade de max. 5 m înălțime. Ultimul sifon este cel mai lung (45/-8 m), traversarea lui permițându-ne accesul într-o sală de mari dimensiuni, cu baza ocupată integral de oglinda unui lac adânc. Explorările au fost oprite în acel punct din lipsa unei posibilități de amarare a firului ghid.
Explorarea Izbucului Galbenei a relevat existența unei peșteri active ascendente de mari dimensiuni (fig. 2), cartată până în prezent pe 301 m lungime și 41
(-13; +29) m denivelare. Ramura explorată este în opinia noastră râul subteran din Sistemul Zăpodie, afluentul dintre sifoanele 1 și 2 provenind din Cetățile
Ponorului. Rezultatele obținute în urma acestor explorări deschid noi perspective asupra cuceririi sistemului, care se dovedește a fi aerat și în sectorul de
resurgență. Pătrunderea în afluent nu a fost încercată, dar este posibilă.
Situat în sectorul NE al Munților Pădurea Craiului la o altitudine de 345 m, fiind una dintre cele mai mari surse din masiv (debit mediu multianual 302 l/s). Resurgența drenează apele văii Luncilor și partea de nord a platoului Damiș (zona Ponoraș - Secătura Brătcanilor) (fig. 3). Timpul de tranzit înregistrat la diferitele trasări fiind relativ scăzut (Orășeanu & Jurkiewicz 1987), se poate presupune că drenul este aerat în cea mai mare parte. Explorările speologice efectuate de către membri CSA Cluj-Napoca (Rusu, 1988), au conturat numeroase posibilități de pătrundere în sistem, prin intermediul unor cavități insurgente din zona de platou, ex. P. Ponoraș, P. Stanul Ciuții, Av. Berna etc.
Din punct de vedere geologic Izbucul Brătcanilor este situat în calcare negre anisiene, la extremitatea estică a horstului Cărmăzan (Ianovici et al. 1976), care
prezintă o structură sinclinală complicată de o ridicare axială și numeroase falii ce determină cute secundare. Bazinul de recepție al sistemului este situat la nivelul depozitelor predominant jurasice, din zona treptelor antitetice Lorău - Damiș - Roșia. Compartimentul se prezintă sub forma unui homoclin cu cădere spre NW
și este deranjat de fracturi longitudinale paralele, în lungul cărora compartimentele sunt ridicate în partea de SE.
Enorma acumulare de grohotiș de la intrarea izbucului a stopat pentru multă vreme explorările subacvatice. În 1986 are loc o acțiune de decolmatare în urma căreia se reușește deschiderea unui pasaj de acces spre galeria submersă. Sifonul este explorat de către Gyula Birtalan pe o lungime de 120 m și -14 m denivelare (fig. 4), de-a lungul unei galerii sinuoase în plan vertical, care prezintă o restricție severă cauzată de o prăbușire în zona mediană. Traversarea sifonului a permis accesul într-o galerie aerată fosilă, care scurtcircuitează sifonul nr. 2 și este urmată de un nou sifon, de asemenea plonjabil. Înaintarea a fost oprită însă în acel punct
datorită epuizării firului ghid. Dezvoltarea Izbucului Brătcanilor este de 145 m.
Condiționarea geologică aparte a impus sistemului un mod de organizare particular. Drenul dinspre valea Luncilor, care reprezintă axul sistemului este cantonat de rocile aparținătoare horstului Cărmăzan, în opoziție cu peșterile insurgente de la nivelul platoului care se găsesc în zona treptelor antitetice. În consecință, deși există un contact direct între depozitele carstificabile ale celor două compartimente tectonice, datorită diferențelor structurale existente considerăm ca puțin probabilă posibilitatea realizării unor joncțiuni.
IANOVICI V., BORCOS M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DIMITRESCU R., SAVU H. (1976), Geologia Munților Apuseni, 631 p., ed. Academiei, București.
ORĂȘEANU I. (1997): Contributions to the hydrogeology of karst areas of the Bihor-Vlădeasa Mountains (Romania), Theoretical and Applied Karstology, vol.9/1997, 185-214, Bucharest.
ORĂȘEANU I., JURKIEWICZ A. (1987): Hydrogeological karst systems in Pădurea Craiului Mountains., Theor. and Appl. Karstology, vol 3, pp.215-222, Bucharest.
RUSU T.(1988): Carstul din Munții Pădurea Craiului, ed.Dacia, 254p. Cluj.
VĂLENAȘ L.(1977): Probleme de morflogie carstică în Groapa de la Barsa (Munții Bihorului), Nymphaea, vol.V, pp.157-199, Oradea.
VIEHMANN I., CRISTEA E., ȘERBAN M., CUC O., GHITEA S. (1980): La morphologie du complexe karstique "Cetatile Ponorului" (Les Monts Apuseni, Roumanie), Trav. Inst.
Speol. "E. Racovitza", t.XIX, pp. 261-274, Bucharest.
|
|
