|
|
Preluare din revista Speomond, Numărul 4, 1999, pag. 23-24
Dintre numeroasele resurgențe situate pe bordura nordică a Munților Pădurea Craiului, Izbucul din Groapa Moțului, prin apariția "aceleiași" ape într-un număr de 8 izvoare, situate în ambii versanți ai unei văi carstice, face o notă discordantă, deosebit de interesantă. Complexul de resurgențe menționat, drenează apele văii Deblei (RUSU 1988), care sunt captate în subteran prin Peștera de la Gălășeni, situată la 1,6 km SV. Ciudata reapariție a apelor sugerează încă de la prima vedere un regim înecat de curgere, cel puțin în ultima porțiune a sistemului hidrocarstic, poziție la care de altfel au și ajuns cercetătorii care au investigat din punct de vedere carstologic regiunea (VALENAȘ și DRÎMBA, 1978; RUSU, 1988).
În 1990 o echipă a Clubului de Speologie Z, compusă din Paul DAMM, Eva DAMM și Zoltan KISS, în versantul stâng al văii carstice amintite, remarcă prezența unui mic canion, format în mod evident prin prăbușirea tavanului unui gol subteran. În urma informațiilor culese de la localnici este începută o importantă acțiune de decolmatare, ce avea să cmuuleze în final 10 zile de muncă a câte 10 ore/3 persoane. Astfel este săpat un șanț lung de 15 m adânc în medie de 1 m în vederea scăderii nivelului apelor din sifonul de intrare, între timp apărut la zi de sub mormanul de dărâmături și gunoi. La această acțiune, cu un pregnant caracter șantierist, au luat parte Zoltan KISS, Paul DAMM, Eva DAMM, Radu POP, Constantin BOT, Tiberiu ILLE și Adrian GARGEA sub directa îndrumare a lui Teodor LUPU, diacului din localitate, cel mai aprig susținător al ipotezei existenței Peșterii din Groapa Moțului.
Efortul depus, avea să fie încununat de succes abia în data de 17 martie 1991, când Paul DAMM, Constantin BOȚ și Tiberiu ILLE explorează cca. 500 m de galerii în urma depășirii a 5 sifoane și ating cota +13 în dreptul unui nou sifon. Explorările sunt reluate în vara aceluiași an, ocazie cu care Andreas WALTER (T.H.C. Nurnberg) reușește depășirea în apnee a sifonului terminal. Din păcate, urmat după un spațiu aerat lung de 4 m, accesul este blocat de către un nou sifon (nr. 7), actualul terminus al explorărilor.
Din punct de vedere geologic (BORDEA et.al. 1985) Peștera din Groapa Moțului este formată în calcare peletale cenușiu deschise, cu rare accidente silicioase, (calcare de Gălășeni), Callovian mediu - Tithonice. Formațiunea face parte din compartimentul tectonic Zece Hotare (IANOVICI et.al. 1976) și este dispusă sub forma unui monoclin, cu o ușoară cădere spre nord-nord-est.
Intrarea peșterii se găsește la capătul unui canion activ, lung de 20 m situat în sudul localității Josani (jud. Bihor). În funcție de nivelul apelor, pentru pătrunderea în subteran este necesară depășirea a 1-2 sifoane închise, despărțite de un mic clopot de aer. Se interceptează astfel o galerie relativ strâmtă și joasă (1/1m), cu baza ocupată integral de oglinda unor lacuri puțin adânci. După un parcurs de 110 m se ajunge la prima lărgire mai însemnată a galeriei, marcată de o interesantă difluență, destul de rar întâlnită în mediul subteran. Fenomenul are loc în regim vados, într-un lac puțin adânc, dar din păcate galeria de drenaj devine repede impenetrabilă.
Din dreptul difluenței faciesul galeriei se schimbă brusc, în sensul măririi secțiunii transversale, care atinge pe alocuri 3/5 m. Înălțimea galeriei se reduce apoi treptat pe următorii 50 m, în exclusivitate datorită ridicării nivelului podelei, puternic aluvionată din acel punct. Tavanul coboară astfel, sau mai bine zis podeaua urcă până la 0,5-1 m față de tavan, lățimea menținându-se constant la peste 3 m. În ultima porțiune a galeriei, adâncimea apei crește simțitor, depășind pe alocuri 1,5 m. Avansarea prin apă este îngreunată local de prezența unor septe de tavan care creează o morfologie labirintică, precum și de 3 noi sifoane, deschise doar în condiții de secetă persistentă. Sifonul nr.6 (1,5/1m) este puternic aluvionat, fiind deci mai greu penetrabil, însă sifonul nr. 7 revine la faciesul anterior al galeriei. Datorită lungimii sale mari, el va putea fi abordat în viitor doar cu aparatură autonomă de scufundare.
Din punct de vedere morfometric peștera are o dezvoltare topografiată de 526 m. Sifonul terminal este situat la +13, cota maximă de +25 fiind atinsă într-unul dintre numeroasele hornuri de pe parcurs.
În urma celor prezentate, putem afirma că Peștera din Groapa Moțului - 526 m dezvoltare și 26 m (-1;+25) denivelare - reprezintă o peșteră tipic resurgentă. Caracterele definitorii ale acesteia sunt cursul activ, cu debitul situat în jurul cifrei de 5 l/sec., orizontalitatea pregnantă a parcursului, întrerupt doar pe alocuri de mici repezișuri, numeroase lacuri cu adâncimi de max. 1,5 m, respectiv prezența celor 7 sifoane, majoritatea deschise la debite normale, toate fiind formate în schimb prin ridicarea nivelului albiei pârâului subteran în urma aluvionării pronunțate. Numeroasele hornuri de pe parcurs, au fost generate de apele infiltrate din dolinele de la suprafață, situate în acest sector la max. 50 m diferență de nivel deasupra peșterii.
Formarea peșterii a fost condiționată de transferul apelor Văii Deblei de-a lungul unor fețe de strat spre Depresiunea Vadului. Tectonica a influențat doar morfologia de detaliu a galeriilor, respectiv local dispunerea spațială a acestora. În acest sens este remarcabilă asemănarea dintre sectorul din amonte de difluență și Activul 1 din Peștera de la Gălășeni (VALENAȘ, DRÎMBĂ, 1978) a cărei extremitate opusă și este de altfel.
Prezența difluenței vadoase identificate, demonstrează complexitatea organizării drenajului și infirmă în mod categoric teoriile freatice avansate asupra părții finale a drenajului.
Bibliografie
BORDEA S., BORDEA JOSEFINA, MANTEA G., (1985): Harta geologică a României, Foaia Zece Hotare, ed. IGG, București.
IANOVICI V., BORCOS M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DIMITRESCU R., SAVU H.(1976): Geologia Munților Apuseni, 631 p., ed. Academiei, București.
ORĂȘEANU I.(1991): Hydrogeological map of the Padurea Craiului Mountains. Theor. and Appl. Karstology, vol.4, pp.97-127, Bucharest.
ORGHIDAN T., NEGREA S., RACOVIȚĂ G, LASCU C. (1984): Peșteri din România, 454 p., ed. Sport-Turism, București.
RUSU T.(1988): Carstul din Munții Pădurea Craiului,ed.Dacia, 254p. Cluj.
VALENAȘ L. DRÎMBA G. (1978): Cercetări de speologie fizică în Munții Pădurea Craiului. Nymphaea t.VI. pp.279-328, Oradea.
|
|
