Clubul de Speologie "Z" Oradea

Z Caving Club Nagyváradi Z Barlangkutató Csoport Clubul de Speologie "Z" Oradea


Clubul de Speologie "Z"


 

Explorare Înființat în 1973 de către marele promotor ai mișcării speologice din anii '70 - '80, o personalitate emblematică dar și controversată a speologiei românești, Liviu Vălenaș. De atunci clubul Z rămâne a fi o grupare dedicată cunoașterii și protejării carstului Munților Apuseni. Majoritatea membrilor activi de astăzi aparțin generației care a preluat stafeta de la Liviu. Peșterim împreună de mai bine de douăzeci de ani, însemnând nenumărate ieșiri comune, prospectări de teren, decolmatări (adeseaori fără rezultat), tabere de explorare, ture de cartare. Schimbările profunde aduse de ultimele decenii nu ne-au schimbat mentalitatea față de speologie: această activitate rămâne să însemne pentru noi acțiuni dedicate cunoașterii carstului și dorința de a împărtăși concluziile. Această pagină este lansată cu speranța de-a deveni un mijloc în atingerea acestui scop.

V5 - Sifon. Photo Péter Kiss V5 - Sifon. Photo Péter Kiss

Rezultatele ne răsplătesc pentru tot efortul depus dealungul anilor. Cu toate că fiecare galerie de peșteră parcursă în premieră oferă exploratorilor o senzație deosebită, greu de descris sau explicat cu ajutorul unor cuvinte prea seci de a reda euforia pătrunderii în necunoscut, amintim aici numai câteva dintre cavitățile explorate (unele și descoperite) de Z în colaborare cu colegi de la alte cluburi: Peștera din Pârâul Hodobanei, Peștera din Dealul Humpleu, Peștera din Valea Rea, Avenul V5 - Sistemul Vărășoaia, Sistemul Zăpodie. Toponimii care în statistica "celor mai ... peșteri" înseamnă kilometri de galerii și sute de merti de diferență de nivel, iar în catalogul sistematic al peșterilor niște numere de inventar. Probabil pentru fiecare dintre noi reprezintă altceva aceste creații excepționale ale naturii și șansa explorării acestora: amintiri, sentimente, satisfacție... Consensul în aceste puncte diferite de vedere confirmă că munca începută în 1973 n-a fost fără rezultate. Iar rezultatele conferă motivația necesară continuării.


Valea Rea - Sifonul de la Capătul Lumii. Photo Zsolt Zsólyomi

Vă mulțumim că ați vizitat această pagină!




Redacția SPEOZET mulțumește lui Victor URSU pentru sprijinul acordat în întreținerea acestui site.